Comunicat de presă – Ediția I, 11 ianuarie 2014

11/12/2013

Afiș Festivalul Național Ion DolănescuFundaţia Culturală Ion Dolănescu, alături de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dâmboviţa, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune, organizează în perioada 24-25 ianuarie 2014, la Târgovişte, Festivalul Naţional Ion Dolănescu, ediţia I.

Concursul este deschis artiştilor amatori, solişti vocali din ţară şi din străinătate, interpreţi ai cântecului popular românesc, cu vârsta între 16 şi 30 de ani, care nu sunt angajaţi (cu carte de muncă) ai vreunui ansamblu artistic profesionist.

Prin urmare, la 15 ianuarie 2014, între orele 11:00 şi 17:00, la Bucureşti, la sediul Centrului Naţional pentru Cultură şi Artă Tinerimea Română, Str. Gutenberg Johann nr.19, va avea loc preselecţia interpreţilor în prezenţa juriului Festivalului.

Înscrierea în concurs se poate realiza fie online, până la data de 15 ianuarie 2014, ora 9:00, prin completarea formularului existent la adresa http://www.festivaluliondolanescu.ro/preselectie, fie prin completarea, în prealabil, a formularului de înscriere descărcat de pe pagina web precizată anterior și prezentarea acestuia în ziua preselecției însoţit de o fotografie a interpretului și copie după actul de identitate, indiferent de format, sau în ziua preselecției, prin completarea formularului de înscriere la sediul Centrului Național pentru Cultură şi Artă Tinerimea Română. Toţi concurenţii înscrişi vor anexa la fişa de înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu sunt angajaţi (cu carte de muncă) ai vreunui ansamblu artistic profesionist.
Fiecare concurent va interpreta două piese ( la alegere, un cântec inedit, cu acompaniament de orchestră, sau o doină / baladă fără acompaniament, din repertoriul tradițional al zonei etnofolclorice pe care o reprezintă) şi un cântec din repertoriul lui Ion Dolănescu.

Acompanimentul va fi asigurat de Orchestra Fundaţiei Culturale Ion Dolănescu – “Doina Basarabiei”, conducător artistic Valeriu Caşcaval. Este permis acompaniamentul cu taraf, în condiţiile în care se consideră că acest lucru facilitează punerea în valoare a elementului tradiţional zonal. Mai multe detalii privind înscrierea la concurs pot fi obţiunte accesând site-ul Festivalului Naţional Ion Dolănescu (http://festivaluliondolanescu.ro/regulament/).

Juriul, al cărui preşedinte este doamna Elise Stan, etnomuzicolog, realizator de emisiuni la Televiziunea Română, va acorda următoarele premii: Marele Premiu – Trofeul “Ion Dolănescu”, Premiul I, Premiul II, Premiul III. De asemenea, juriul va mai putea acorda, dacă va considera necesar, alte premii speciale sau mențiuni. Totodată, Fundația Culturală „Ion Dolănescu” va oferi un premiu pentru cea mai bună interpretare a unui cântec din repertoriul lui Ion Dolănescu. Organizatorii îşi rezervă dreptul de a acorda și alte premii (oferite de sponsori) ce vor alcătui palmaresul Festivalului, în afara celor acordate de membrii juriului.

Publicul va avea şi el un cuvânt de spus, putând vota pe buletine de vot special concepute, rezultatul determinând acordarea Premiului de Popularitate. Fiindcă, precum spunea marele artist Ion Dolănescu, “marea Comisie, care în fond te atestă, se numeşte Măria-sa Publicul. Pentru acest stăpân al destinului nostru, trebuie să facem mereu mai mult în arta noastră, în sensul că trebuie să oferim permanent noutatea, cuvântul pe care ar dori să-l spună, sentimentul pe care ar dori să şi-l exprime. Când vom ajunge la această performanţă, vom putea spune că ne-am împlinit. Şi doresc lucrul acesta pentru fiecare dintre cei care s-au dedicat cântecului popular românesc!”.

Afiș Festivalul Național Ion DolănescuData desfăşurării Festivalului Naţional Ion Dolănescu nu este întâmplătoare: la 25 ianuarie (zi în care va avea loc gala laureaţilor), regretatul artist ar fi împlinit 70 de ani. În acest context, la Bucureşti, pe 26 ianuarie, la Sala Palatului, ora 18:00, va avea loc un spectacol memorabil, „M-am născut lângă Carpaţi”, în semn de omagiu, eveniment realizat de fiul său, Ionuţ Dolănescu, sub egida Fundaţiei Culturale Ion Dolănescu. Vor urca pe scenă nume de marcă ale muzicii populare româneşti: Maria Ciobanu, Irina Loghin, Benone Sinulescu, Ileana Constantinescu, Tiberiu Ceia, Gheorghe Palcu, Arsenie Botnaru, Nelu Vlad, Nicolae şI Constantin Dolănescu, Simona Dinescu, Doiniţa şi Ionuţ Dolănescu, cu participarea extraordinară a sopranei Leontina Văduva şi a tenorului Florin Georgescu. Totodată, in memoriam, va fi lansat albumul “Best of Ion Dolănescu”. Acompaniază Orchestra de muzică populară Fundaţiei Culturale Ion Dolănescu – “Doina Basarabiei”, conducător artistic Valeriu Caşcaval.

Biletele se găsesc la Sala Palatului, staţia de metrou Unirii 1, oficiile Poştei Române, Teatrul de Revistă Constantin Tănase, magazinele INMEDIO semnalizate bilete.ro, în magazinele Germanos şi online pe www.vandbilete.ro, www.bilete.ro, www.biletfan.ro, www.biletoo.ro, www.bilet.ro, www.eventim.ro.

Co-producători: Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Primăria Târgovişte,
    Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Primăria Perşinari,
    Fundaţia Victor Babeş, Fundaţia Culturală "Ion Dolănescu"

Copyright © 2014-2019 - Festivalul Național Ion Dolănescu - Toate drepturile rezervate